Într-o ediție transmisă live de Gândul, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, a dezbătut listele și obiectivele AUR pentru alegerile europarlamentare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
George Simion a subliniat importanța candidaților de pe lista AUR, menționându-i pe Gheorghe Pipera, Claudiu Târziu și Cristian Terheș ca vârfuri de lance ale partidului. De asemenea, acesta a afirmat că obiectivul principal al AUR este să obțină un număr mai mare de europarlamentari decât PSD.
„Noi suntem bucuroși că ne-am anunțat lista cu un an înainte. Îi avem ca vârfuri de lance pe Gheorghe Pipera, Claudiu Târziu, Cristian Tercheș. Eu cred că AUR va lua cel mai mare număr de europarlamentari. Așa cum i-am promis lui Marcel Ciolacu.Asta este ținta mea, să bat PSD-ul. Mă duc la victorie pentru că știu pe cine am pus pe listă, pentru că știu că suntem singurii care n-am făcut campanie pentru europarlamentare și pentru că știu că nu-l avem pe Virgil Popescu, Vlad Voiculescu sau Dan Barna pe liste”, spune Simion.
George Simion a anunțat, de asemenea, o inițiativă pentru formarea unui pol suveranist la nivel european, menționând că a lansat o rezoluție împotriva susținerii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la şefia Comisiei Europene.
„Pe Ursula n-o votez. Am inițiat în acest sens o rezoluție. A fost semnată până acum cred că de 12 partide din 12 țări, partide care au șanse să câștige alegerile. Vrem să formăm un pol suveranist la nivel european. Avem relații bune la nivel european și suntem bucuroși că inițiem genul ăsta de mișcare”, afirmă liderul AUR.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”